Plecand de la http://scorchfield.blogspot.com/2011/12/echilibrul.html si de la comenturi si iesind ceva cam prea lung ca sa-l pun acolo l-am pus aici:
E natural ca cel mai fragil echilibru sa fie cel al omului, singurul in stare sa cupleze constiinta la trairile senzitive si emotionale. Iar lucrul asta sa nu fie posibil decat prin interpretare, adica ceea ce-l deosebeste, adica ceea ce il face unic, interpretarea care regleaza si deregleaza starea de echilibru.
Nu stiu de ce imi vine tocmai ilustrarea asta in minte acum, poate printr-o ciudata asociere intre surzenie si echilibru , http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/beethoven-pragul-surzeniei
s-a spus ca dupa ea a compus din memorie, dar daca asculti opera posttraumatica, eu vb. din postura unui auditor vag si ignorant, cred ca poti realiza usor de ce afirmatia este in eroare, numai gandindu-te la numarul instrumentelor, de la 5 in sus (vb. si de missa), suprapunerile partiturilor pentru fiecare instrument, uneori cu ale corului, revenirea temelor in aceasi curgere maiestoasa cu specific unic, care nu prezinta fracturi sau modificari de curgere ce ar putea trada folosirea unei juxtapuneri de sunet prin simpla lui memorare, oricata memorie ai avea, cum sa poti imbina un crampei muzical pe trei -patru-cinci paliere odata decat doar daca nu il ai déjà in cap, si ar mai fi si acelasi tip de modificari, stergeri, adaugari pe partituri, facute atat inainte cat si dupa, (eram curioasa si m-am uitat desigur la cele… de pe net 
) ultima gasindu-se in 1825, deci dupa.
Ori, se stie ca inainte sa scrii orice chiar si o lista de cumparaturi, trebuie sa-i ai nevoia in viziune déjà. Memoria te ajuta cel mult sa nu uiti ce ai scris sau ce ai citit, cum sa-ti aduci aminte o compozitie pe care inca nu ai scris-o, cel mult locul fonetic al notelor pe portativ, ori chiar nu e ca la piata, sa treci pe rand de la o taraba la alta ca sa cumperi legumele ce pot alcatui o supa, dar si acolo déjà o auzi clocotind si o simti degajand miresme, muzica ca si orice scriere nu curge sunet cu sunet, cuvant cu cuvant, decat daca-ti sugereaza mai intai celula stem, idéea, tema, sau chiar direct pleosc totul, sau o portiune ca o angoasa, ca o bantuire, ca o nevoie, uneori stiu cazuri cand o poti visa chiar pe toata, alteori flashuri, bine, mai poti da si cu chirpici stanga-dreapta pentru ce nu se lipeste exact, (nu e cazul de fata insa) si orice sunet care vine poate naste o alta idée care cuprinde iar un conglomerat. Imi inchipui si eu… Nimic insa nu cred ca-i spart intr-o creatie. Deci poate ca n-avem cum sa vorbim de os de muschi si nici de functia lor cum nici macar de functia dendrite-axoni, neuroni-neuroni, ci cel mult despre vointa si despre calea ei, dorinta. Cel ce compune/creaza ar putea intelege si spune mai mult ca mine.
E ca si cand si-ar fi accesat o bucatica din el dar intreaga, nealterata care le-a continut si i le-a redat pe toate (inapoi). Cum sa scrii Oda bucuriei cu cel mai important organ al ei, lezat si sa devina cea mai rasunatoare opera a lui si a lumii, cum s-o faci in cea mai crunta deznadejde, in cea mai grava lovitura pe care numai un muzician ca el o putea primi. Oare de ce maxim pe maxim? Iar facand-o nu a fost oare cel mai inclinat grad de restabilire al unui echilibru?
Si nu stiu, poate ca in restul carnii lui, e drept, a fost cam perisabil.
)) 
