E natural ca cel mai fragil echilibru sa fie cel al omului, singurul in stare sa cupleze constiinta la trairile senzitive si emotionale. Iar lucrul asta sa nu fie posibil decat prin interpretare, adica ceea ce-l deosebeste, adica ceea ce il face unic, interpretarea care regleaza si deregleaza starea de echilibru.

Nu stiu de ce imi vine tocmai ilustrarea asta in minte acum, poate printr-o ciudata asociere intre surzenie si echilibru , http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/beethoven-pragul-surzeniei

s-a spus ca dupa ea a compus din memorie, dar daca asculti opera posttraumatica, eu vb. din postura unui auditor vag si ignorant, cred ca poti realiza usor de ce afirmatia este in eroare, numai gandindu-te la numarul instrumentelor, de la 5 in sus (vb. si de missa), suprapunerile partiturilor pentru fiecare instrument, uneori cu ale corului, revenirea temelor  in aceasi curgere maiestoasa cu specific unic, care nu prezinta fracturi sau modificari de curgere ce ar putea trada folosirea unei juxtapuneri de sunet prin simpla lui memorare, oricata memorie ai avea, cum sa poti imbina un crampei muzical pe trei -patru-cinci paliere odata decat doar daca nu il ai déjà in cap,  si ar mai fi si acelasi tip de modificari, stergeri, adaugari pe partituri, facute atat inainte cat si dupa, (eram curioasa si m-am uitat desigur la cele… de pe net   ) ultima gasindu-se in 1825, deci dupa.

Ori, se stie ca inainte sa scrii orice chiar si o lista de cumparaturi, trebuie sa-i ai nevoia in viziune déjà. Memoria te ajuta cel mult sa nu uiti ce ai scris sau ce ai citit, cum sa-ti aduci aminte o compozitie pe care inca nu ai scris-o, cel mult locul fonetic al notelor pe portativ, ori chiar nu e ca la piata, sa treci pe rand de la o taraba la alta ca sa cumperi legumele ce pot alcatui o supa, dar si acolo déjà o auzi clocotind si o simti degajand miresme, muzica ca si orice scriere nu curge sunet cu sunet, cuvant cu cuvant, decat daca-ti sugereaza mai intai celula stem, idéea, tema, sau chiar direct pleosc totul, sau o portiune ca o angoasa, ca o bantuire, ca o nevoie, uneori stiu cazuri cand o poti visa chiar pe toata, alteori flashuri, bine, mai poti da si cu chirpici stanga-dreapta pentru ce nu se lipeste exact, (nu e cazul de fata insa) si orice sunet care vine poate naste o alta idée care cuprinde iar un conglomerat. Imi inchipui si eu…  Nimic insa  nu cred ca-i spart intr-o creatie. Deci poate ca n-avem cum sa vorbim de os de muschi si nici de functia lor cum nici macar de functia dendrite-axoni, neuroni-neuroni, ci cel mult despre vointa si despre calea ei, dorinta.  Cel ce compune/creaza ar putea intelege si spune mai mult ca mine.

E ca si cand si-ar fi accesat o bucatica din el dar intreaga, nealterata care le-a continut si i le-a redat pe toate (inapoi). Cum sa scrii Oda bucuriei cu cel mai important organ al ei, lezat si sa devina cea mai rasunatoare opera a lui si a lumii, cum s-o faci  in cea mai crunta deznadejde, in cea mai grava lovitura pe care numai un muzician ca el o putea primi. Oare de ce maxim pe maxim?                                                                                       Iar facand-o nu a fost oare cel mai inclinat grad de restabilire al unui echilibru?

Si nu stiu, poate ca in restul carnii lui, e drept, a fost cam perisabil.

http://www.youtube.com/watch?v=SuZryzpIhiw

http://kissfm.ro/blogs/brasov/files/2010/10/fulg-de-nea.jpg

lumea ar trece, ar privi, m-ar compatimi si m-ar felicita pentru …sinceritate ))      

pe cand dac-as lasa doar codul ar parea mai degraba un nou  tip de avion  (Invizibil)

lumea ar trece, ar privi curioasa, ar zambi simplu sau poate ironic, i s-ar face teama sau doar s-ar intrista  si s-ar intoarce-acasa.

Avea dreptate Vania - orice am lasa,  lumea trece…si noi, odata cu ea

95456-OMS-Dragostea-este-o-boala-Evenimentul-Zilei.htm

oms-sustine-ca-dragostea-este-o-boala-122497.html

Va dati seama ce urmeaza????

Oricine care va face un lucru pentru seamanul invinuit de ceva poate oricand fi declarat “indragostit” si bagat in camasa de forta.

Colina

adunate-n orizont un arcus si o clepsidra

de o-ntorci Leviathanul scoate sase din firida

sapte chei in sase note, ultima e fara glas

razvratitu-s-a unealta orelor pentr-un popas

sezatoare fara nume ca-i din trunchiuri retezate

cos gherghef de soare-n nuduri, in canon ca apostate

cu a nimfelor kitare dintre turmele de nori

M(o)ira(e)bile nendurate peste prag de sarbatori

napustite-n talpa goala torte de otel se-aprind

dornic e de danţ salasul, desfrunzit si re’nfrunzind

Hyakintidele toate ca si una au purces

bivolite-aromitoare in protapuri se indes

Zeii-s gadilati de iarba, cornul glorios impunge

Omul este iar centaur, intelesul se disjunge

9 hore-naripate in 3 randuri pregatite

la hotarul dintre ele   mor zidite Sulamite.

sursa :http://www.theoi.com/Gallery/K17.1.html

                         sursa Wikipedia

Oda in metru…

.

.

Oda pe metru…

.

http://mucegai.blogspot.com/2011/10/cuvioasa-parascheva-mitul-unui-fals-sf.html

Fiindca exist,  scriu randurile astea astfel incat sa nu  pot minti:-

Ce este mai usor, sa-si bata cineva joc de tine cand nu esti de fata, sau sa te laude cineva cand esti de fata?

Dar copil fiind,

Ce e mai usor, sa stai acasa, in siguranta, si lipsit de griji, sub protectia si adapostul iubirii parintilor sau sa pleci alegand necunoscutul, nesiguranta, grija zilei de maine si lipsa de afectiune a strainilor? Sau cu alte cuvinte, ce e mai usor, “sa freci menta pana la 15 ani pe prispa casei” sau s-o freci pana la cel putin de doua ori pe-atat?

Ce e mai usor cand te nasti, sa fii bogat sau sarac? Iar bogat fiind, ce e mai usor, sa dai tot ce ai cui n-are si sa admiti pedeapsa pt. asta sau sa pastrezi tot ce ai numai pentru tine fara sa te pedepseasca nimeni ca ai facut-o? Dar sarac fiind, ce e mai usor, sa alegi sa scapi de saracie cu orice pret sau sa alegi s-o pastrezi daca pretul nu este cel cinstit?

Ce e mai bine, sa risti alegand sa-ti urmezi drumul pe care ti-l doresti fiind dispus sa platesti orice pret pentru asta sau sa razi conservandu-ti natura de cei care au platit pretul gandindu-te ca tu nu vei avea niciun pret de platit ?

Ce e mai bine, necunoscator fiind  sa ajungi sa cunosti, sau cunoscator fiind sa ajungi sa nu cunosti?

 Cand iubesti, ce e mai usor sa accepti de la persoana iubita, sa primesti un dar sau promisiunea unui dar?

Cand invinuiesti, ce e mai greu, sa alegi un text subiectiv irelevant, povestind tendentios si manipuland in favoarea teoremelor tale  – “În 1639, domnitorul Vasile Lupu, terminase de zidit biserica Trei Ierarhi şi căuta ceva preţiozităţi cu iz sfânt. Cum plătise turcilor datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mulţi ani, primeşte la schimb doi ani mai târziu – moaştele Cuvioasei Parascheva.” sau sa citezi fara efort textul lasand cititorul sa traga propriile concluzii? “În anul 1639, domnul Moldovei, Vasile Lupu, terminând de construit frumoasa biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi, căuta să-şi înzestreze ctitoria şi capitala ţării cu moaştele unor sfinţi făcători de minuni. Deci, rugându-se lui Dumnezeu, a auzit de moaştele renumite ale Cuvioasei Macii noastre, Sfanta Parascheva. Şi cum milostivul domn moldovean plătise turcilor o mare parte din datoriile Patriarhiei, în vara anului 1641, patriarhul Partenie i-a dăruit drept recunoştinţă cel mai de preţ odor pe care îl avea – moaştele Cuvioasei Parascheva.”?

Si daca i-am face domnitorului un proces de intetie prin plata liber consimtita a datoriilor unei Patriarhii straine catre Poarta pe mai multi ani, in ideea apriorica de obtinere a moastelor Sfintei Parascheva, n-ar reiesi decat cat si le-a dorit si cat credit a dat domnitorul moastelor sale.

Dar iata ce spune despre Vasile  Lupu, un izvor pur istoric consacrat: “Mult mai trainica se dovedi inraurirea greceasca in Moldova. Patriarhul Partenie I-iu al Constantinopolei traia mai mult din ajutoarele lui Vasile Lupu, care-i plati, de mai multe ori, din datoriile care apasau greu, cum se plangea si Atanasie Patelaros, asupra Scaunului ecumenic, precupetit de camatari. Atanasie Patelaros petrecu la Galati, cum s-a spus, doisprezece ani, pana in 1654, stand la manastirea Sf. Nicolae de langa oras, care avea si danii de la Tarul Alexe. Soarta unui Patriarh mazil, acel Partenie al II-lea, care facuse o politica dusmana hotararilor de la Iasi, o hotari Vasile, care se plangea de atacurile, necuvenite, ale acestuia contra lui. “Vazand” scrie el, “atata peire a Bisericii ce a facut si tirania si neomenoasa socotinta ce a aratat catre dumneavoastra (sinodul si credinciosii), n-am vrut sa o sufar, ci m-am invoit la caderea lui si, nu tagaduiesc, astfel a fost el rasturnat, cu voia lui Dumnezeu, si izgonit din Scaun, de ati scapat de tiranie”. (Nicolae Iorga in “Istoria Bisericii Românesti- Inraurirea greceasca din Moldova”)

Cumparate cu intentie sau daruite, moastele au fost dobandite cinstit de un roman, ideea de apartenenta e eronata indiferent de partea care si-o asuma. Din cate stiu de apartenenta ar trebui sa se bucure numai obiectele neinsufletite.

Despre minuni in general, ai dreptate, nu moastele sunt cauza ci doar unelte de manifestare, iar prezenta fizica reprezentativa a fostei existente terestre este menita sa dea o certitudine vizuala si tangibila ca exemplu de putinta a omului care a fost si a tins spre desavarsire, cu toate astea nu orice “ciolane” prezerva invelisul de carne, altfel egiptenii nu s-ar mai fi chinuit atat sa-si mumifice trupurile (considerand-o conditie sine qua non a posibilitatii remanifestarii vietii aceluiasi spirit devenind astfel in conceptia lor, nemuritor), dar nu din orice mumie izvoraste untdelemn natural, precum nu orice untdelemn natural nu rancezeste si nu orice untdelemn care nu rancezeste (exclusiv mirul) are un puternic iz floral din care razbate cel de flori de salcam. Si ca o paranteza, dar nu pentru tine– [eu cred ca o parte din umila existenta a Sfintei Parascheva si-a datorat-o mai ales primaverii care i-a asigurat printre alte flori si fructe salbatice, ca baza, o masa “copioasa” din flori de slacam. Numai ca asta nu a scris-o niciun istoric, deci n-am cum s-o dovedesc, totusi, am fost curioasa sa vad daca aceasta floare se regaseste in Turcia, unde a trait o perioada si am descoperit cu surprindere ca… “SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.” Apoi  am dat search pe flora salcam Turcia ca sa verific daca el creste acolo: “Salcâmul, cu denumirea ştiinţifică Robinia pseudoacacia este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia.
În România a fost adus de turci prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara, atât ca arbore spontan cât şi plantat în liziere masive sau izolat. Predomină în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei, pe marginea drumurilor şi pe lângă aşezările săteşti. "  www.ziarullumina.ro/articol.php?...Florile%20de%20

Mintea pervertita de neadevaruri ar putea spune ca preotii ar putea maslui untdelemnul izvorand din moastele ei cunoscand lucrul prezentat mai sus, insa din cele ce stiu nimeni nu-si pune problema asta a  uleiurilor volatile ce caracterizeaza un mir ca sa poata avea vreo relevanta pentru cei care contesta actele care duc la recunoasterea unui sfant (infaptuirea minunilor), pentru ca unii sfinti izvorasc mir iar altii nu.  Si ar mai fi un aspect, foarte putini pot identifica cu precizie intr-o bogata versiune florala o singura esenta, cel putin din cele ce cunosc eu. Care este a doua concluzie a mea din aceasta mai lunga paranteza, este ca fata asta a suferit o perioada lunga cumplit de foame, si silogismul: oare cata tarie poti avea sa-ti urmezi cu atata indarjire inima, duhul, credinta, in final, dragostea? si cat s-o urmezi ascultand de ea fara sa te revolti sau sa te indoiesti chiar si atunci cand primesti din mainile ei ca o pecete de nesfaramat vestea mortii tale?]

Despre minunile Sfintei Parascheva,  n-am sa ma refer la relatarile marturisitorilor consemnate in diverse moduri pe parcursul sutelor de ani,  pe cuprinsul celor trei tari dintre care una musulmana, Turcia, Bulgaria si Romania, ci la o consemnare istorica, din doua puncte de vedere, cel al celor de specialitate oficiala, (Arhiepiscopia ortodoxa romana Alba Iulia) „[...] o altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Mănăstirii “Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratec, au rămas întregi şi nevătămate[...]” şi a doua, www.manastireasftreiierarhi.ro/muzeu/ cel al pastratorilor autorizati de vestigii.

Alta paranteza care nu te priveste [Ce m-a bucurat cautand acest lucru pe paginile despre muzeul care gazduieste azi obiecte legate de istoria Manastirii Trei Ierarhi in Iasi a fost ca pe aceasta cale am descoperit ca aici a luat fiinta prima tipografie din Moldova in 1640, aici a fost tiparita Cazania lui Varlaam precum si prima antologie de legi a Moldovei sub domnia lui Vasile Lupu ca si prima institutie de invatamant romanesc din Moldova iar din comisia de examinare a scolii a facut parte insusi Mihai Eminescu.]

Ce e mai simplu, sa judeci sau sa nu judeci pe cineva?

Daca insa ar face-o, nu poate fi decat acela a carui inima deznadajduita credincioasa sau nu, intr-un mare impas in care cunoasterea si putinta umana  nu au fost capabile sa-l ajute lepadandu-se de orice fel de orgoliu a cerut ajutorul de care a auzit vorbindu-se si si-a pus ca un copil toata speranta si increderea intr-o minune, si n-a primit-o.

Ceea ce insa, nu este cazul tau.  In schimb cred ca ai tot dreptul sa-ti judeci propriul tau raspuns pe care singur ti l-ai dat:

“Prea mult m-am mintit singur ca sa ii mai las pe altii sa ma mai minta”

In ceea ce priveste Sfanta Parascheva, iar ai dreptate, ea nu apartine romanilor precum n-a apartinut nici turcilor, precum nu apartine nimanui altcuiva decat aceluia caruia a vrut sa  i se dea.

Cu cat mai multa lume –  isterica  in jurul unor moaste - cu atat mai multa lume  disperata si care nu-si mai gaseste ajutorul  in om.

 PS: Unii ma vor judeca pentru lipsa mea de vehementa fata de articolul tau pe care n-o sa-l calific fiindca nu vreau sa treaca nimic prin judecata mea asupra ta.

Filed under: Uncategorized ]]> http://deepiny.wordpress.com/2011/10/15/sfintei-parascheva-fiindca-exist/feed/ 0 deepinwhy